O introducere în lumea Desenelor si Modelelor

  • Desenul sau Modelul reprezintă aspectul exterior al unui produs sau al unei părţi a acestuia, redat în două sau trei dimensiuni şi rezultat din combinaţia dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii, contururi, formă, textură, ornamentaţii şi culori.
  • Pentru a putea fi înregistrat, un desen sau model trebuie să fie nou şi să aibă un caracter individual.
  • Designul industrial a apărut cu prima Revoluţie Industrială în perioada 1730-1840, odată cu inventarea de procese mecanice de producție, formele moderne de protecţie apărând în secolul XIX.
  • Protecţia desenelor şi modelelor în România se obţine prin înregistrare la OSIM în conformitate cu prevederile Legii 129/1992, cu modificările ulterioare.
  • Desenele şi modelele înregistrate reprezintă un capital comercial care poate mări valoarea unei firme sau pot constitui o sursă suplimentară de venit ca urmare a autorizării unor terţi de a le utiliza prin intermediul unui contract de licenţă.

Desenele sau modelele încorporate în produsele comercializate sporesc valoarea acestora. Le fac atrăgătoare şi interesante pentru cumpărător, putând fi uneori singurul argument pentru achiziţionarea unui produs, astfel încât protecţia desenelor sau modelelor valoroase ar trebui să constituie o parte esenţială a strategiei de afaceri a oricărui designer sau producător.

Să protejaţi un desen sau un model înseamnă timp, legislaţie, proceduri, termene şi multe altele. Dacă apreciaţi că aveţi nevoie de serviciile unui consilier în proprietate industrială, Cabinetul de Proprietate Industrială Marius Mocofănescu vă va simplifica paşii în oricare dintre demersurile Dumneavoastră, de la înregistrarea şi reînoirea protecţiei unui desen sau model, şi până la apărarea drepturilor conferite de un drept de proprietate înregistrat.

Datele din pagina Contact vă vor ajuta să luaţi legătura cu noi şi să beneficiaţi de multitudinea de servicii de specialitate.